Sari la bara de unelte

Revista Vocativ

supliment cultural

medalion poezie

Medalion Daniela Mihăeș Deep

Mulțumesc pentru că distribui
  •  
  •  
  •  
  •  

nu e toamnă

și nici un anotimp nu are putere
toate s-au amestecat
și ninge vara
plouă iarna
și cu iubiri plouă
plouă lin și cu trăsnete
și brațele
se țin înspăimântate de inimă
și de cer.

ramuri trosnesc
sub povara despărțirii
și plâng visele închise
în cutii de sticlă
se rup aripi din noi
și nu mai avem
nu mai avem
cu ce zbura
încolo și-ncoace.

nebuni, ne ținem în pumni inima
și-i spunem,
o întrebăm:
unde, unde să te pun
unde să plec cu tine zăpăcito
tu nu vezi c-am rătăcit
tu nu vezi că toate farurile apelor s-au stins
și nici un astru nu luminează?

tu, nebună sărmană
tu, toată durere
stai, stai aici
în căușul vremii
să te treacă
domol
dincolo.

iubite,

îți mai aduci aminte de mine?
nac, nac!
uite cum bat la ușa unui veac
cu același nume
îmbătrânită de semne.

trezește-te iubite,
nu mai e timp,
valsul lumii s-a oprit
tăiat de ghilotină
și noi am muțit
sub acoperișul ei.

vino, s-a deschis un bar
la marginea lumii,
mii de pahare stau goale
pe mese lungi de ceară
vino!

sinceritate

Doamne, te uiți la mine, știu,
ținuta mea lasă de dorit.
m-am cam ramolit cu anii și
îmi curg balele
în colțul gurii.

țigara se consumă,
scrumul atârnă ca o virgulă
spre bărbia care-mi tremură
de parcă
aș vrea să plâng mereu.

poate mai jos, spre inimă,
regăsesc năluca
alergând printre zile
și nopți,
adunate,
încap într-o lacrimă.

iartă-mă!
azi totul e la voia întâmplării
mă bazez pe tine.
nu are importanță
cât de șifonate-mi sunt gândurile,
cât de tulbură mi-e privirea
și cât de gârbovită mi-e viața,
Tu, vino!

tăișul iluziei

mai tânăr cu o secundă
cu un pas
un cuvânt
înainte să știe cum e să trăiești
în tăișul iluziei

mâinile s-au scurs
implorând
firele de nisip

până la îndurare
inima s-a împietrit
ochii au devenit lapte
undeva s-a oprit
fără să-i fi făcut nimeni
un semn

păsări

pe fereastră nu scrie nimic
degetul trasează cercuri în aer
un cap fără ochi
fără zâmbet

pe fereastră
s-au adunat păsări
să ciugulească nimicul

vor muri de foame
păsări, oamenii
cărora nu le-am oferit nimic
și noi credeam că
am dăruit atât de
mult

muza, furie sau iubire?

ambelor le mulțumesc
pentru că mă transformă
mă ard și mă fac să alerg
ca un mustang galopând
în neantul unui eu
pe care nu-l cunosc
și pe care îl descopăr
ca pe un eu
cu care
nu m-am întâlnit niciodată

Facebook Comments

Mulțumesc pentru că distribui
  •  
  •  
  •  
  •