Sari la bara de unelte

Revista Vocativ

supliment cultural

medalion

Medalion George Rîurel Bălan

Mulțumesc pentru că distribui
  •  
  •  
  •  
  •  

De astăzi îngerul meu s-a auto-izolat, sătul să naveteze între cer și Pământ, invocând o Ordonanță de urgență…

Femeia templu

Sub pavăza privirii tale
se cuibăresc doi sâni de piatră,
ce țin lumina-aprinsă-n vatră,
lângă o inimă ce bate-agale.

Ce templu Doamne ai făcut?
Omule, în care loc te rogi?
La sfinți găsești doar inorogi,
cu cornul chiar din Lună refăcut…

[…]

Tu bine toate-ai făurit,
doar omul nu le dă valoare,
el calcă totul în picioare,
oricât ar fi de iscusit.

[…]

Pe-altarul ce l-ai pregătit
o conștiință stă aprinsă:
este o mamă ce-i surprinsă
de-un alăptat cu apetit.

Prin pruncul pe care îl crește,
păcatul lumii-ntregi s-a dus
cum Soarele sfârșește la Apus,
de dorul Lunii, care-l stăpânește.

Vinovat

Mă simt vinovat:
că nu te privesc destul,
că nu respirăm cu aceeași gură,
că nu-mi pot scoate inima să ți-o dăruiesc,
de umbra pe care ți-o face sărutul meu,
că bătrânețea mea este soră cu îmbătrânirea,
că s-ar putea să arunc eu primul țărâna,
că nu ți-am spus niciodată „te iubesc”.

Balet

Rotește-ți genunchiul, trasează asfințituri
în vârfuri, desculță și nu te opri,
o mână-i întinsă, aș vrea spre ea să te fluturi,
și apoi prin doruri te-aș cerne, de m-ai asupri.

O creangă din suflet în fața-ți s-apleacă,
dând tonul la foșnet, ce scapă-n aplomb,
vigoarea din mine salută și pleacă
spre tine zeiță cu sânii în romb.

De pași în galop se surpă pământul
cu ciudă, gelos că iar îl ignori,
la braț tu valsezi cu ploaia și vântul,
ce-n dans îți adună buchete de flori.

Vuietul cuvintelor

Se-nghesuie cuvintele afară,
pe geamuri țintuiesc buchete-ncețoșate,
în forme noi doresc să reapară,
se zbenguiesc în rime deja încătușate.

Horesc o feciorească ce-n vuiet se încheagă
și-aleargă ca pe gheață cu vorbe la-ntâmplare,
cu dansuri doar de fete, ce la colind se leagă
și de noi sensuri, vestind altă culoare.

În plasa ce-au țesut-o se zbenguie chiar timpul
ce n-a crezut că-n joacă el fi-va biruit,
vuiește omenirea, vuiește și Olimpul:
cum te răstoarnă vorba de ești închipuit?

Concert de ploi

Ce liniște seacă ‘naintea furtunii,
o pală de vânt, doar ea mai adie,
dansează în zbor suava păpădie,
care se-nalță mai sus ca lăstunii.

Bagheta deasupra dă semnul la cor
și-n murmur domol acesta pornește,
un vuiet ce-i fad cutează a crește,
baritonul corului e-un trăsnet din nor.

Lacrimi de ploaie pornesc în șiroaie
pe fața-ți etern luminoasă,
orchestra întreagă e gravă, pioasă,
muzica se-aude ca și când ar fi în odaie.

Pervazul de tablă cântând iar te cheamă
la dans, sub umbrela de nori,
tu să valsezi cu fusta de flori
urcând în fiori, gamă cu gamă.

Scena-i afară, orchestra termină,
tu ești așteptată la bis,
perdeaua o tragi către mine-n-abis,
Lună, de ce te ascunzi în lumină?

Facebook Comments

Mulțumesc pentru că distribui
  •  
  •  
  •  
  •